Mehedinţi: Bărbat cu arsuri de gradele 2 şi 3, după ce s-a electrocutat în timp ce se afla la pescuit

Mehedinţi: Bărbat  cu arsuri de gradele 2 şi 3, după ce s-a electrocutat în timp ce se afla la pescuit

Pompierii din Mehedinţi au intervenit pentru salvarea unui bărbat de 57 de ani care s-a electrocutat în timp ce se afla la pescuit, după ce a atins cu undiţa firele de curent. În urma incidentului, acesta are arsuri de gradele 2 şi 3 la nivelul mâinilor şi picioarelor.

Incidentul a avut loc în localitatea Obârşia  de Câmp din judeţul Mehedinţi.
 
"Pompierii mehedinţeni au fost solicitaţi sa intervină, pe raza localităţii Obârşia de Câmp, pentru acordarea îngrijirilor medicale unei persoane care s-a electrocutat. La locul intervenţiei, a fost mobilizat de urgenţă un echipaj de paramedici din cadrul Staţiei Vânju Mare cu o ambulantă SMURD. Bărbatul, în vârstă de 57 de ani, se afla la pescuit şi a atins cu undiţa firele de curent. Acesta a suferit arsuri de gradul 2 şi 3 la nivelul palmelor şi tălpii", a transmis duminică ISU Mehedinţi.
 
Paramedicii SMURD i-au acordat bărbatului primul ajutor medical de urgenţă şi l-au predat, în stare de conştienţă, unui echipaj SAJ cu medic, ulterior, fiind transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe din Drobeta Turnu Severin.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră