Un urs de patru ani, prins într-o capcană într-un loc greu accesibil, a fost salvat de poliţişti şi jandarmi. Ursul era prins într-un cablu metalic de aproximativ 3.5 metri lungime, prevăzut cu laţ şi prins în arbori de arin.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şih  Substanţe Periculoase au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe raza localităţii Repedea, în locul numit "Hecica", într-o zonă greu accesibilă auto, un urs s-a blocat într-o capcană. La faţa locului, într-o zonă muntoasă, pe un drum forestier, la aproximativ 700 de metri de ultima locuinţă, s-au deplasat poliţişti însoţiţi de reprezentanţi ai Gărzii Naţionale de Mediu, ai A.J.V.P.S Maramureş şi jandarmi maramureşeni, care au găsit ursul”, a transmis, luni, IPJ Maramureş.

Sursa citată a precizat că s-a stabilit că este vorba despre un exemplar de interes cinegetic din specia de vânat urs, mascul de circa 4 ani, care era prins într-un cablu metalic de aproximativ 3.5 metri lungime.

Cablul era prevăzut cu laţ şi era agăţat de arbori de arin.

”Pentru a reuşi să salveze ursul, tehnicianul veterinar l-a tranchilizat, după care s-a procedat la eliberarea acestuia din capcană. Întrucât ursul se afla într-o stare de sănătate bună şi nu prezenta leziuni, a fost lăsat în libertate”, a mai precizat Poliţia.

S-a deschis dosar penal  pentru braconaj cinegetic, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.