Ministerul Afacerilor Interne anunţă că, în ultimele 24 de ore, au fost semnalate peste 880 de infracţiuni, iar 190 de infractori au fost prinşi în flagrant. În acelaşi interval, au fost depistaţi 16 autori ai unor infracţiuni şi au fost prinşi 18 urmăriţi naţional sau internaţional

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”La nivelul structurilor de poliţie au fost semnalate 884 de posibile infracţiuni, peste 23% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de poliţişti în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 27 de persoane”, a transmis, duminică, MAI, într-un comunicat d epresă.  

Sursa citată a precizat că, în urma investigaţiilor desfăşurate de poliţişti, au fost identificaţi 16 autori în 11 dosare penale cu zutor necunoscut, aflate în evidenţă. 

De asemenea, echipajele de poliţie au depistat 18 persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale. 

”Sâmbătă, poliţiştii şi jandarmii au prins în flagrant 190 de autori de infracţiuni, care au săvârşit 185 de fapte penale”, a mai transmis MAI.  

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.