Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a anunţat că 35 de apartamente au fost afectate de flacără în urma incendiului produs, în noaptea de miercuri spre joi, într-un bloc din municipiul Constanţa, iar şapte persoane care nu aveau unde să stea au fost duse la spitalul modular, respectiv la Direcţia Generală de Asistenţă Socială.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Reprezentanţii ISU Dobrogea au transmis, joi, că la blocul din municipiul Constanţa unde în noaptea de miercuri spre joi a izbucnit un puternic incendiu au fost afectate de flacără 35 de apartamente.
 
De asemenea, patru bărbaţi şi o femeie, locatari în blocul respectiv, au fost cazaţi la Spitalul modular din municipiul Constanţa, iar o femeie cu un copil au fost duşi la un cămin al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială. 
 
Totodată, Primăria Constanţa a identificat un bloc cu 23 de apartamente disponibile pentru persoanele care ar avea nevoie. 
 
Specialiştii continuă cercetările pentru a stabili cauza izbucnirii incendiului, varianta cea mai probabilă fiind un scurt circuit la un autoturism parcat la subsolul blocului, ulterior flăcările extinzându-se şi la alte maşini aflate în zona respectivă.
 
Pompieri din judeţele Constanţa, Ialomiţa şi Călăraşi au intervenit, în noaptea de miercuri spre joi, pentru stingerea incendiului de proporţii care a izbucnit în parcarea subterană a blocului. 250 de oameni au fost evacuaţi, peste o sută fiind coborâţi cu autoscările de pe acoperiş sau de la etajele superioare. Peste 30 de maşini au fost avariate.
 
Prefectul Silviu Coşa a declarat pentru News.ro că opt persoane rănite au ajuns la Unitatea de Primite Urgenţe a Spitalului Judeţean Constanţa, printre care şi doi copii, iar un bebeluş a fost tratat ambulatoriu. Ulterior, o singură persoană a rămas internată.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.