Pompierii au intervenit, sâmbătă, la Spitalul Orăşenesc Huedin, unde s-au raportat degajări de fum la nivelul canalizării şi a tubulaturii de aerisire.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Pompierii de la Detaşamentul Huedin au fost solicitaţi să intervină la Spitalul Orăşenesc Huedin, unde s-au raportat degajări de fum la nivelul canalizării şi a tubulaturii de aerisire           ”, a transmis, sâmbătă, ISU Cluj.

Sursa citată a precizat că, ajunse de urgenţă la faţa locului, echipajele au constatat faptul că degajările de fum s-au produs, cel mai probabil, din cauza unei ţigări aruncate în canalizare.

”Drept urmare, nu s-a confirmat vreun incendiu, zona fiind verificată de către pompieri. Anterior, până la sosirea noastră, personalul medical a reacţionat prompt şi a mutat trei pacienţi într-un alt salon. Din fericire, nu au existat alte probleme”, au mai transmis pompierii.

Aceştia au intervenit cu două autospeciale cu apă şi spumă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.