Un incendiu violent a izbucnit la acoperişul unui restaurant aflat la ieşirea din localitatea Feldioara, judeţul Braşov, pompierii intervenind timp de aproximativ trei ore pentru a stinge flăcările. Întreaga construcţie a fost afectată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Incendiul a fost anunţat în noaptea de joi spre vineri, flăcările izbucnind la acoperişul unui restaurant de la ieşirea din localitatea Feldioara.
 
Potrivit ISU Braşov, acolo au fost trimise patru autospeciale de stingere, o autocisternă cu apă, o autoscară şi un echipaj SMURD.
 
”Când au ajuns echipajele la faţa locului incendiul se manifesta cu flăcări violente la acoperişul construcţiei, pe o suprafaţă de aproximativ 200 mp. S-a intervenit cu un dispozitiv perimetral şi s-a reuşit localizarea incendiului înainte ca acesta să se extindă şi la alte clădiri din apropiere. După aproximativ 3 ore de luptă cu flăcările incendiul a fost lichidat”, a arătat sursa citată.
 
FOTO: ISU Braşov
FOTO: ISU Braşov
 
Nu au fost persoane rănite în urma incendiului.
 
Focul a distrus însă acoperişul restaurantului pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi şi a fost afectată întreaga construcţie.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.