Un puternic incendiu a izbucnit, luni după-amiază, la o pensiuni din judeţul Tulcea, pompierii reuşind să stingă focul după două ore. Acoperişul clădirii a ars pe o suprafaţă de 200 de metri pătraţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea a anunţat că pomperii au fost solicitaţi prin 112 despre faptul că în localitatea Sarichioi a izbucnit un incendiu la acoperişul unei pensiuni. 
 
La faţa locului au fost trimise doua echipaje de salvatori, cu două autospeciale de stingere din cadrul Staţiei de Pompieri Babadag şi un echipaj SMURD, ulterior forţele fiind suplimentate cu încă un echipaj cu o autospecială de capacitate mărită din cadrul Detaşamentului Tulcea.
 
“Ajunşi la fata locului, pompierii au observat ca incendiul se manifesta cu flacăra deschisa la acoperişul de stuf al clădirii şi au intervenit imediat pentru a localiza incendiu şi mai apoi pentru a-l lichida. Intervenţia echipajelor de pompieri a fost una destul de dificila însă în mai puţin de două ore au reuşit să stingă focul, pagubele incendiului fiind limitate doar la acoperişul pensiunii care a ars în totalitate pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi”, a transmis ISU Tulcea.  
 
Nu au fost înregistrate victime.
 
Pompierii au precizat că, cel mai probabil, incendiul a fost provocat de “efectul termic al căldurii concentrate”, respectiv efectul de lupă al unui obiect care a stat în soare, posibil o sticlă sau o tablă care a concetrat lumina soarelui şi a aprins podul clădirii. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.