Un puternic incendiu a izbucnit, joi, la mai multe barăci din municipiul Constanţa, iar o persoană a fost rănită, fiind transportată, inconştientă, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, pompierii au fost solicitaţi să intervină, joi, după izbucnirea unui incendiu la o baracă de pe strada Justiţiei din municipiul Constanţa. 
 
Acolo s-au deplasat mai multe echipaje de stingere şi medicale. 
 
Conform primelor informaţii, ar fi afectată o suprafaţă de 250 de metri pătraţi, iar focul s-ar fi extins la cinci barăci, în zona respectivă fiind mult fum.  
 
De asemenea, o persoană a fost evacuată, fiind preluată inconştientă de echipajul SMURD şi transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
 
Alte persoane au părăsit barăcile până la sosirea echipelor de intervenţie. 
 
La ora transmiterii acestei ştiri, pompierii intervin pentru stingerea incendiului.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.