Un puternic incendiu a izbucnit, joi, la un bloc din oraşul Năvodari, flăcările manifestându-se la acoperişul acestuia pe o suprafaţă de 1.500 de metri pătraţi. Paisprezece persoane au ieşit singure din imobil când a început incendiul şi nu există răniţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină, joi, la un incendiu izbucnit la un bloc din oraşul Năvodari. La faţa locului s-au deplasat şapte autospeciale de stingere cu apă şi spumă, trei autoscări, o autospecială SMURD şi o descarcerare, precum şi autospeciala pentru transport personal şi victime multiple. 
În momentul sosirii echipelor de intervenţie la faţa locului, incendiul se manifesta la mansarda blocului, iar ulterior s-a extins la acoperiş, pe o suprafaţă de 1.500 de metri pătraţi. 
Paisprezece persoane au ieşit din bloc când a izbucnit incendiul. Nu au fost persoane rănite. 
La ora transmiterii acestei ştiri, intervenţia pompierilor este în desfăşurare.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.