UPDATE - Incendiu de vegetaţie uscată, în apropierea unui cartier de blocuri ANL din municipiul Galaţi/ Focul a fost stins

UPDATE - Incendiu de vegetaţie uscată, în apropierea unui cartier de blocuri ANL din municipiul Galaţi/ Focul a fost stins
FOTO: ISU Galaţi

Un incendiu de vegetaţie uscată a izbucnit, vineri după-amiază, în apropierea unui cartier de blocuri ANL din municipiul Galaţi. Pompierii au intervenit cu patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi au stins incendiul.

UPDATE - Potrivit ISU Galaţi, incendiul a fost lichidat, iar în urma acestuia a ars aproximativ un hectar de vegetaţie uscată.

Nu s-au înregistrat alte pagube şi incendiul nu s-a extins cǎtre locuinţele din proximitate.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului este o ţigară aprinsă lăsată nesupravegheată.

ŞTIREA INIŢIALĂ - ”În aceste momente, forţe şi mijloace din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă «General Eremia Grigorescu» al judeţului Galaţi intervin în zona ANL-uri Cantemir, municipiul Galaţi, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu de vegetaţie uscată”, a informat ISU Galaţi.
 
La incendiu acţionează patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă.
 
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră