Unsprezece persoane au fost duse la audieri de poliţiştii din Ilfov, în urma unei bătăi care a avut loc pe o stradă din Mogoşoaia. Participanţii la conflict au devenit agresivi cu poliţiştii veniţi să aplaneze scandalul, iar unul dintre agenţi a tras un foc de armă în aer.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Poliţia Judeţeană Ilfov a anunţat, joi seară, că a fost sesizată, în urmă cu o zi, despre faptul că, pe o stradă din Mogoşoaia, se bat mai multe persoane. Poliţiştii din Buftea care au ajuns acolo au constatat că mai multe persoane erau agresive fizic şi verbal, atât în interiorul curţii unui imobil, cât şi pe stradă.
 
"În momentul în care poliţiştii procedau la stabilirea situaţiei de fapt şi identificarea persoanelor implicate, mai multe persoane din curtea unui imobil, cât şi alte persoane care se aflau pe stradă au devenit recalcitrante, au proferat cuvinte jignitoare la adresa poliţiştilor şi au aruncat cu diverse obiecte pe stradă. În această situaţie, poliţiştii au acţionat în mod gradual, folosind sprayul lacrimogen, iar unul dintre poliţiştii oraşului Buftea a executat un foc de armă în plan vertical", a arătat sursa citată.
 
Ca urmare, au fost chemaţi în ajutor poliţişti din Chitila, Otopeni, de la Serviciul Rutier, Serviciul pentru Acţiuni Speciale şi jandarmii din Ilfov, care s-au deplasat în cel mai scurt timp la locul evenimentului.
 
Forţele de ordine au reuşit să aplaneze conflictul şi au identificat, până în prezent, 13 persoane care au participat la scandal. Trei persoane au fost duse la audieri la sediul poliţiei din Buftea, miercuri seară, iar alte opt - joi.
 
"Precizăm că la faţa locului s-a prezentat un echipaj medical, însă nicio persoană din cele implicate nu a solicitat acordarea de îngrijiri medicale. De asemenea, nu au fost poliţişti răniţi, iar autospecialele de poliţie nu au suferit distrugeri", a transmis IPJ Ilfov.
 
Poliţiştii oraşului Buftea fac cercetări pentru a găsi toate persoane implicate. A fost deschis un dosar penal pentru tulburare a ordinii şi liniştii publice şi lovirea sau alte violenţe.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.