Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) anunţă că recrutează, prin încadrare directă, angajaţi pentru 244 de posturi la nivel naţional, dintre acestea 108 fiind pentru ofiţeri şi 124 pentru subofiţeri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

IGSU a iniţiat procedura de recrutare, prin încadrare directă, pentru 244 de posturi existente la nivel naţional.

Din totalul acestora, 108 sunt pentru ofiţeri, 124 pentru subofiţeri şi 12 pentru personalul civil.

Posturile scoase la concurs vizează structurile suport din domeniile prevenire, protecţie civilă, comunicaţii şi IT, logistică, financiar, resurse umane şi comunicare, arată IGSU.

Astfel, sunt 11 posturi la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi 233 de posturi la unităţile din ţară şi Bucureşti, subordonate IGSU.

Cererile de înscriere pot fi depuse, în perioada următoare, la structurile de resurse umane din cadrul unităţilor organizatoare.

Conform sursei citate, toţi cei care doresc să aplice pentru posturile scoase la concurs pot consulta site-urile unităţilor beneficiare sau pot opta pentru obţinerea informaţiilor de interes prin accesarea site-ului inspectoratului general - www.igsu.ro, secţiunea "Anunţuri".

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.