Poliţia Română anunţă că 580 de persoane au fost prinse în flagrant, în această săptămână, de poliţişti, care au constatat peste 5.000 de infracţiuni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Poliţiei Române, în săptămâna 9-13 decembrie, poliţiştii au intervenit la 12.726 de evenimente, pentru a oferi ajutor celor aflaţi în nevoie sau pentru a menţine liniştea şi ordinea publică. Cea mai mare parte a acestor evenimente, respectiv 10.871, au fost sesizate prin 112.

Astfel, au fost constatate 5.072 de infracţiuni, 580 de persoane fiind prinse în flagrant delict.

De asemenea, au fost găsite 83 de persoane urmărite naţional sau internaţional.

În cauzele instrumentate, 264 de persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, iar ulterior 174 dintre ele au fost arestate preventiv.

Pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii au aplicat peste 34.000 de sancţiuni, iar, ca măsuri complementare, au confiscat sau indisponibilizat bunuri de aproape 878.000 de lei.

În trafic, poliţiştii rutieri au acţionat pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind constatate 521 de infracţiuni la regimul rutier. Totodată, au fost reţinute 2.288 de permise de conducere şi retrase 941 de certificate de înmatriculare.

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.