Un plop de mari dimensiuni, declarat monument al naturii, s-a prăbuşit, miercuri, în municipiul Iaşi, din cauza unei furtuni. Nu au fost înregistrate victime. În cădere, arborele a rupt un gard şi a afectat reţeaua de electricitate.
Pompierii militari au fost solicitaţi să intervină, miercuri, în municipiul Iaşi, pe strada Plopii fără Soţ, unde un plop de mari dimensiuni, declarat monument al naturii, s-a prăbuşit pe spaţiul public, afectând un gard perimetral şi reţeaua de electricitate.
Evenimente
19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
La faţa locului s-au deplasat mai mulţi lucrători ai ISU Iaşi cu o autospecială de intervenţie, precum şi o echipă din partea operatorului de distribuţie a energiei electrice Delgaz Grid.

Potrivit ISU, intervenţia a vizat înlăturarea pericolului de accident, prevenirea producerii unor avarii suplimentare şi restabilirea siguranţei în zonă.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi reaminteşte populaţiei importanţa notificării imediate a autorităţilor în cazul arborilor în pericol de prăbuşire sau afectaţi de condiţiile meteorologice, pentru prevenirea unor situaţii care pot pune în pericol siguranţa cetăţenilor şi a bunurilor.
Mai multe localităţi din judeţul Iaşi s-au aflat în ultimele ore sub cod galben de grindină şi vijelie.
Un alt cod galben care include municipiul Iaşi, dar şi zeci de localităţi ale judeţului, a intrat în vigoare la ora 18.30, urmând să dureze până la ora 20.00.

Se va înregistra grindină, vor fi descărcări electrice şi averse, iar viteza vântului la rafală va ajunge până la 70 de kilometri pe oră.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.