Iaşi: Adolescent de 17 ani cercetat pentru tentativă de omor, după ce l-a înjunghiat, pe stradă, pe un băiat de 14 ani care se plimba cu prietena sa

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Incidentul a avut loc miercuri, pe o stradă din municipiul Iaşi. 
„Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi a înregistrat dosar penal în care se efectuează cercetări faţă de suspectul minor M.E.S., în vârstă de 17 ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor faţă de victima M.A. (14 ani), prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) din Codul penal. În fapt, din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că la data de 12.07.2023, în jurul orelor 16:00, pe fondul unui conflict spontan ce s-a petrecut în cartierul Tătăraşi din muicipiul Iaşi,  minorul M.A. a fost înjunghiat de minorul M.E.S., în timp ce se plimba pe stradă cu prietena sa, fiindu-i produsă o plagă tăiată în zona abdominală cu hemoragie activă, motiv pentru care a fost internat la Spitalul de Copii Sf. Maria Iaşi, pentru îngrijiri medicale”, a transmis vineri Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi.
Medicul de gardă din unitatea de primiri urgenţe Spitalului „Sf. Maria” a comunicat anchetatorilor  că leziunile suferite sunt de natură să-i pună viaţa în pericol adolescentului înjunghiat. Diagnosticul preliminar în cazul băiatului de 14 ani a fost cel de „plagă înjunghiată flanc abdomen stâng”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.