Hunedoara: TIR răsturnat pe autostradă, în urma unui accident rutier în care a fost implicată şi o autospecială/ Un şofer a fost rănit - FOTO

Hunedoara: TIR răsturnat pe autostradă, în urma unui accident rutier în care a fost implicată şi o autospecială/ Un şofer a fost rănit - FOTO

Un TIR s-a răsturnat pe autostrada A1, între Deva şi Orăştie, în judeţul Hunedoara, după un accident rutier în care a fost implicată şi o autoutilitară. Şoferul autoutilitarei a fost rănit, fiind dus la spital pentru îngrijiri medicale.

”Pompierii Detaşamentului Deva au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă dotată cu modul de descarcerare pe autostrada A1, km. 341, sens de mers Deva - Orăştie, unde a fost semnalat un accident rutier. La faţa locului, pompierii au constatat faptul că în accident au fost implicate un autotren şi o autoutilitară, iar în urma coliziunii dintre acestea, autotrenul s-a răsturnat”, a transmis ISU Hunedoara.
 
Şoferul autoutilitarei a fost evaluat medical la locul accidentului şi ulterior a fost transportat la spital de către echipajul Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
 
Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili exact cum a avut loc accidentul.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră