Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc, marţi seară, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. Traficul pe DN 7 şi pe urcarea dinspre DN 76 pe DN 7 este blocat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Şapte persoane au fost rănite în urma unui grav accident de circulaţie produs în această seară la intrarea în municipiul Deva, pe sensul de mers dinspre Arad. Un microbuz care se deplasa dinspre Mintia spre Deva a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers”, a transmis ISU Hunedoara.
 
Pompierii militari ai Detaşamentului Deva au intervenit cu 3 autospeciale şi 2 ambulanţe SMURD, la faţa locului aflându-se şi 2 echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean. 
 
”Salvatorii au extras cele 7 victime, toate aflându-se în microbuzul implicat în accident”, a precizat ISU Hunedoara.
 
FOTO: ISU Hunedoara
FOTO: ISU Hunedoara
 
Trei dintre cei răniţi au fost duşi la la Hunedoara şi patru la Deva.
 
Persoanele rănite sunt bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani.
 
Poliţiştii au deschis o anchetă în urma acestui accident.
 
”Astăzi, în jurul orei 19.30, 7 persoane au fost rănite în urma unui accident de circulaţie produs la intrarea în municipiul Deva, pe sensul de mers dinspre Arad. Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit ca un microbuz care se deplasa dinspre Mintia spre Deva a acroşat parapetul care desparte sensurile de mers. Cei 7 răniţi (printre care şi şoferul microbuzului) au fost transportaţi la UPU Deva, respectiv UPU Hunedoara. Conducătorului auto i se vor preleva probe biologice la spital”, a transmis IPJ Hunedoara.
 
Traficul pe DN 7 este blocat pe sensul de mers Arad-Deva, fiind blocată şi urcarea de pe DN 76 pe DN 7.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.