O femeie de 32 de ani, aflată la volanul unei maşini, precum şi pasagera, o femeie de 56 de ani, au rămas blocate în autoturism, după ce acesta s-a răsturnat într-un pârâu. Cea aflată la volan a pierdut controlul maşinii. Au intervenit pompierii.
”Pompierii Secţiei Brad au intervenit cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare şi un echipaj SMURD la un accident rutier semnalat pe raza municipiului Brad. Pentru misiune a fost alocat şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean”, a transmis luni ISU Hunedoara.
Pompierii au găsit un autoturism care a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat într-un pârâu.
”În urma evenimentului, una dintre pasagere, în vârstă de 56 de ani, a rămas încarcerată, iar cealaltă femeie, în vârstă de 32 era de asemenea blocată, fiind nevoie de intervenţia pompierilor pentru extragerea acestora”, a mai precizat ISU Hunedoara.
Ulterior, cele două victime au primit îngrijiri medicale la faţa locului şi apoi au fost transportate la spitalul din localitate, conştiente şi cooperante.




























