Un puternic incendiu a izbucnit, vineri, la un atelier de prelucrarea lemnului din judeţul Harghita. Peste 80 de pompieri intervin, reuşind să limiteze întinderea focului la alte două ateliere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 ISU Harghita a anunţat, vineri, că intervine la un incendiu izbucnit la un atelier de prelucrare a lemnului, cu pericol de propagare, în localitatea Brădeşti.  

Peste 80 de pompieri militari şi civili din cadrul subunităţilor de intervenţie Odorheiu Secuiesc, Miercurea Ciuc şi SVSU Brădeşti, Dealu, Mugeni, Satu Mare, Vlăhiţa, Zetea, cu 14 autospeciale de stingere, acţionează pentru lichidarea incendiului, suprafaţa afectată fiind de aproximativ 500 mp.  

”S-a reuşit limitarea propagării flăcărilor la alte 2 ateliere din imediata apropiere. Din fericire, nu s-au înregistrat victime. Intervenţia este îngreunată din cauza cantităţii mari de materiale combustibile şi a lipsei surselor de apă, alimentarea autospecialelor de intervenţie realizându-se în navetă, de la hidranţii cei mai apropiaţi”, a mai transmis ISU Harghita.  

La finalizarea misiunii de stingere, se va stabili cauza probabilă a izbucnirii incendiului. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.