Doi bărbaţi, muncitori la o exploatare forestieră din judeţul Harghita, au ajuns la spital, marţi, cu arsuri pe faţă, pe mâini şi picioare, după ce vagonul de dormit în care se aflau a luat foc. Pompierii au reuşit să stingă incendiul înainte să se propage la pădurea din apropiere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, marţi dimineaţă a fost solicitată intervenţia pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un vagon auto de dormit, în zona Pârâului Lomaş, în municipiul Topliţa.

Acolo s-au deplasat două echipaje (8 subofiţeri) din cadrul Gărzii de intervenţie nr. 2 Topliţa, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD.

În momentul producerii incendiului, în vagonul de dormit se aflau două persoane - muncitori la o societate de exploatare forestieră, care au suferit arsuri de gradele III şi IV în zona feţei, membrelor superioare şi inferioare. Victimele, în vârstă de 51, respectiv 54 de ani, au reuşit să iasă şi s-au deplasat la Mănăstirea Gura Izvorului, aflată la o distanţă de circa 5 kilometri, de unde au fost preluate de echipajele SMURD şi SAJ şi transportate la Spitalul Municipal Topliţa.

Pompierii au stins incendiul de la vagonul de dormit, existând pericol de propagare la pădurea învecinată.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic produs de o sobă fără acumulare de căldură, ce a dus la aprinderea lemnului din apropiere, ca urmare a amplasării necorespunzătoare a sistemului de încălzire faţă de materialele combustibile.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.