Un bărbat de 35 de ani a fost prins la volan cu alcoolemie de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat, în timp ce circula pe o stradă din Giurgiu. Poliţiştii au constatat că nu are permis pentru nicio categorie de vehicule, iar numerele maşinii pe care o conducea fuseseră retrase.
”La data de 6 iulie a.c., ora 15.50, pe strada Tineretului, din municipiul Giurgiu a fost depistat un bărbat, de 35 de ani, în timp ce conducea un autoturism. Testarea cu aparatul etilotest a indicat valoarea de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital, pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a transmis, duminică, IPJ Giurgiu.
Sursa citată a precizat că, în urma verificărilor, s-a constatat faptul că bărbatul în cauză nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul condus avea plăcuţele cu numărul de înmatriculare retrase.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
”Poliţiştii au întocmit un dosar penal în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice, conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul ale cărui plăcuţe cu numărul de înmatriculare au fost retrase”, a mai transmis sursa citată.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.