Poliţiştii din Galaţi au deschis dosar penal pentru distrugere calificată în cazul exploziei care a avut loc luni, la o benzinărie dezafectată din oraş, deflagraţie care a afectat patru maşini parcate şi un hotel aflat în apropiere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Galaţi, în urma deflagraţiei de luni a fost deschis un dosar penal pentru distrugere calificată. De asemenea, cercetările la locul exploziei sunt continuate.

Marţi, la peste 24 de ore de la la explozia urmată de un incendiu ce s-a produs în municipiul Galaţi, lângă un hotel, traficul este în continuare blocat, iar o comisie mixtă face verificări în zonă.

Explozia s-a produs la tancurile unei foste benzinării, rezervoare aflate în subteran. Staţia PECO respectivă a fost dezafectată, iar în zonă a fost construit un hotel, parcarea acestuia fiind amenajată chiar în zona rezervoarelor. Cel mai probabil, în acestea au rămas urme de combustibil. Datele de până acum arată că, cel mai probabil, în zonă s-ar fi lucrat pentru dezafectarea rezervoarelor din subteran, iar din cauza acumulării de gaze s-ar fi produs deflagraţia.

Specialiştii de la ISU Galaţi fac cercetări pentru a stabili exact ce s-a întâmplat, în ce condiţii s-au efectuat lucrările şi dacă au existat autorizaţii pentru acestea. 

De asemenea, la locul exploziei sunt prezenţi marţi şi reprezentanţi ai autorităţilor locale care verifică dacă firma care executa lucrări, dar şi reprezentnaţii hotelului aveau toate autorizaţiile necesare.

Firma care a deţinut staţia PECO a fost prinsă în urmă cu câţiva ani încălcând prevederile legale, fiind şi sancţionată.

"Menţionăm că niciuna dintre autorizaţii nu a fost respectată şi nu s-a soldat cu recepţie la terminarea lucrărilor,. Poliţia locală a dispus în urma amenzilor aplicate măsura intrării în legalitate”, a declarat Ovidiu Matache de la Primăria Galaţi.

Explozia puternică a pus în pericol siguranţa căii de rulare a tramvaielor. Din acest motiv a fost suspendată temporar circulaţia acestora pe strada Frunzei. În continuare traficul în zona intersecţiei străzilor Frunzei şi Prelungirea Brăilei este blocat.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.