Conducta pentru colectarea apei uzate de la un bloc din centrul municipiului Galaţi care a fost amplasată la înălţime şi racordată ilegal la reţeaua de canalizare a oraşului a fost îndepărată, iar Asociaţia de proprietari a fost amendată cu 1.000 de lei, în urma verificărilor Poliţiei Locale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conducta, racordată ilegal la reţeaua de canalizare din centrul municipiului Galaţi, prin care era evacuată apa uzată de la blocul M a fost îndepărtată după un control al Poliţiei Locale, iar avaria de la instalaţia interioară a blocului a fost remediată.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi, Aurelia Bogatu Matei, a declarat, joi, că poliţiştii au mers miercuri în control în zonă, iar Asociaţia de proprietari de care aparţine blocul respectiv a fost amendată cu 1.000 de lei pentru branşament ilegal şi notificată să aducă terenul din zonă la starea iniţială. 

Conducta pentru colectarea apei uzate de la blocul M din centrul municipiului Galaţi a fost amplasată ilegal, la sfârşitul anului trecut, după o avarie la instalaţia blocului.

Reprezentantul unui local de la parterul blocului a afirmat că s-a ocupat de această lucrare deoarece Asociaţia de proprietari de care aparţine blocul nu a intervenit.

"Este ilegală, dar trebuie să ştiţi că altă soluţie nu am avut pentru că asociaţia nu a binevoit să îşi repare instalaţia interioară; din lipsă de fonduri, spun ei. S-a spart conducta interioară a blocului, chiar de Revelion, şi toată mizeria curgea în tronson, iar de acolo în bucătăria noastră. Am găsit ca soluţie de compromis asta. Ne-au spus că după Revelion vor lua măsuri pentru a repara ce este defect, dar nu s-a făcut nimic. A trecut aproape o lună. Eu nu pot să iau ţeava de acolo pentru că toată mizeria din bloc ni se infiltrează nouă în bucătărie. Aveam ca variantă să le blindez ţeava şi li se întorcea toată mizeria în apartamente. Vă daţi seama ce ar fi ieşit... Mă dădeau în judecată că le distrug apartamentele”, spunea reprezentantul localului.

Preşedintele Asociaţiei de proprietari nr. 105 de care aparţine blocul ”M” a dat asigurări, pe de altă parte, că situaţia se va rezolva.

"S-a petrecut totul la finele anului când au fost sărbători, nu s-a lucrat, apoi au venit acele zile geroase şi nu s-a putut interveni. Chiar dacă este o lucrare mai complexă, iar costurile sunt pe măsură nu va rămâne aşa”, afirma Mihai Costea, preşedintele asociaţiei. 

Despre această situaţie a aflat şi primarul muncipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, care a scris pe Facebook că este vorba despre un racord ilegal şi se vor lau măsuri.

"Am fost sesizat cu privire la un racord ilegal la sistemul de canalizare din zona Spicu. Nu este prima dată când constat că se întâmplă acest lucru şi indiferent care sunt motivaţiile din spatele acestei decizii (de a realiza un racord ilegal) se vor aplica măsurile care se impun conform legilor în vigoare. Angajaţii S.C. Apă-Canal au fost la faţa locului pentru a vedea despre ce este vorba şi concluzia lor este că acolo a fost realizat un racord ilegal între instalaţia de scurgere a blocului şi sistemul de canalizare de pe domeniul public. Celelalte instituţii abilitate vor aplica sancţiunile care se impun în astfel de cazuri! Respectarea legilor este primul pas către viaţa civilizată pe care ne-o dorim", scria, miercuri, primarul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.