O explozie s-a produs, vineri seară, într-o garsonieră dintr-un bloc din municipiul Arad, după o acumulare de gaze. Un bărbat a suferit arsuri pe 80 la sută din suprafaţa corpului, el fiind preluat de un echipaj medical şi transportat la spital. Toate persoanele din blocul cu patru etaje unde s-a produs deflagraţia s-au evacuat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Explozia a avut loc la un bloc pe pe strada Cenad din municipiul Arad, într-o garsonieră situată la parterul clădirii cu patru etaje.
 
”La faţa locului s-au deplasat două echipaje de stingere şi un echipaj SMURD TIM din cadrul Detaşamentului de Pompieri Arad. În urma exploziei, salvatorii au găsit în locuinţă un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani care a fost extras şi preluat de echipajul medical. Victima prezintă arsuri pe 80% din suprafaţa corpului, este conştientă şi a fost transportată la Spitalul Judeţean Arad de către echipajul SMURD TIM”, transmite ISU Arad.
 
Incendiul produs în urma exploziei a afectat o încăpere şi o parte din mobilier, iar suflului exploziei a degradat trei uşi ale apartamentelor învecinate. 
 
Toate persoanele aflate în blocul de locuinţe în care s-a produs explozia s-au evacuat în condiţii de siguranţă, fără a necesita îngrijiri medicale. 
 
Incendiul a fost lichidat, iar cauza probabilă a exploziei a fost o acumulare de gaze.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.