NATO anunţă oficial, vineri, că se află în strânsă legătură cu autorităţile române, după ce o dronă a fost doborâtă în spaţiul aerian naţional, într-o operaţiune realizată sub comanda şi controlul Alianţei. Oficialii NATO precizează că ameninţarea a fost identificată prompt şi înlăturată, într-un efort multinaţional care arată ”că NATO este pregătită şi capabilă să reacţioneze la orice potenţiale ameninţări aeriene, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru a apăra teritoriul nostru şi a ne proteja populaţia”.
"În dimineaţa zilei de 24 iulie 2026, două avioane F-16 româneşti de la Baza Aeriană Feteşti şi două avioane Eurofighter italiene de la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu au decolat de urgenţă sub comanda şi controlul NATO pentru a identifica o aeronavă fără pilot (UAV) necunoscută care zbura în apropierea spaţiului aerian al României. Drona a fost identificată prompt şi, după ce a pătruns în spaţiul aerian al României, forţele NATO au primit autorizaţia de a interveni", arată NATO, vineri, într-un comunicat de presă.
Reprezentanţii Alianţei precizează că, la scurt timp după aceea, ameninţarea a fost doborâtă în spaţiul aerian al României.
"Acest efort combinat multinaţional subliniază faptul că NATO este pregătită şi capabilă să reacţioneze la orice potenţiale ameninţări aeriene, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru a apăra teritoriul nostru şi a ne proteja populaţia", au mai transmis oficialii Alianţei.
Potrivit acestora, doborârea dronei are loc într-un moment în care NATO, România şi alte ţări achiziţionează în mod activ sisteme de interceptare terestre pentru a consolida capacităţile de apărare aeriană ale Alianţei şi ale fiecărei ţări.
"România, de exemplu, a achiziţionat sistemul anti-dronă MEROPS, conceput pentru a intercepta sisteme aeriene fără pilot de mici dimensiuni", se mai arată în comunicatul de presă citat.
Alianţa precizează că se desfăşoară o anchetă, iar NATO se află în strânsă legătură cu autorităţile române.
Ministerul Apărării anunţă, vineri seară, că echipele din teren au identificat resturi din drona doborâtă şi din racheta interceptoare în judeţul Buzău, iar un crater şi rămăşiţe ale unei rachete aer-aer au fost găsite în judeţul Brăila. Nu s-au înregistrat victime în urma impacturilor şi nici pagube.



























