Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti a deschis un dosar penal în cazul pompierului care şi-a pierdut viaţa sub un zid de beton, în timpul incendiului izbucnit, luni, la Jilava, fiind demarate cercetări pentru ucidere din culpă şi nerespectarea măsurilor de securitate în muncă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Doi procurori militari coordonează cercetările din teren în cazul morţii plutonierului major Răzvan Dumitru Luchian de la ISU Bucureşti Ilfov, grupa de intervenţie Măgurele. La locul incendiului s-a deplasat şi o echipă formată din poliţişti şi specialişti criminalişti, arată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un comunicat.

Cercetările vizează infracţiuni de ucidere din culpă, dar şi de nerespectare şi neluare a măsurilor de securitate în muncă în ceea ce priveşte modul în care s-a desfăşurat intervenţia. Anchetatorii verifică şi dacă şefii pompierului au respectat regulile de siguranţă atunci când au organizat misiunea.

În timpul intervenţiei pentru stingerea incendiului izbucnit luni dimineaţă, la Jilava, în apropiere de Bucureşti, la o fabrică şi un depozit de încălţăminte, un perete al clădirii s-a surpat spre exterior, pompierul fiind prins între hală şi câteva containere.

Colegii acestuia au reuşit să îl scoată pe pompierul decedat dintre dărâmături după mai bine de două ore, din cauză că în acea zonă erau flăcări foarte mari şi exista riscul să se prăbuşească restul zidului şi peste cei care ar fi intervenit.

Placa de beton prăbuşită avea o înălţime de opt metri şi o lăţime de 10 metri. După prăbuşirea peretelui clădirii, pompierii s-au retras din acea zonă.

Familia pompierului, care avea 34 de ani, a fost anunţată că acesta a decedat. Incendiul izbucnit la fabrica de încălţăminte şi la depozitul acesteia din localitatea Jilava, judeţul Ilfov, a cuprins aproximativ 2.000 de metri pătraţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.