Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Ilfov au deschis un dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor după verificări la Institutul Naţional de Dezvoltare şi Cercetare pentru Silvicultură, cu sediul în Voluntari.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”La data de 13 iulie a.c., poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Ilfov au efectuat verificări la sediul unei instituţii din oraşul Voluntari, cu privire la modul de păstrare şi gestionare al armelor şi muniţiilor. În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au descoperit într-o încăpere 1.283 de cartuşe, dintre care 391 de cartuşe de vânătoare cu alice (calibru 12), 189 de cartuşe de vânătoare cu alice (calibru 16), 635 de cartuşe de vânătoare cu glonţ (calibru 6.5×57) şi 68 de cartuşe de vânătoare cu glonţ (calibru 3×57R)”, anunţă IGPR.
Surse apropiate anchetei afirmă că instituţia vizată este Institutul Naţional de Dezvoltare şi Cercetare pentru Silvicultură.
 
Muniţia descoperită a fost ridicată şi indisponibilizată, în vederea continuării cercetărilor.
 
În cauză, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Ilfov au deschis un dosar de cercetare penală, în care fac cercetări pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.