Un tânăr de 20 de ani a fost depistat cu alcoolemie de 2,74 g/l alcool pur în aerul expirat, după ce a intrat cu maşina într-un stâlp, evenimentul având loc într-o comună din Dolj. Poliţiştii au stabilit că el nu are permis de conducere, iar autorizaţia de circulaţie provizorie a autoturismului era expirată din 2018.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj a transmis miercuri, printr-un comunicat de presă, că poliţişti din cadrul Secţiei nr.6 Poliţie Rurală Giubega  au reţinut, pentru 24 de ore, un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna Galicea Mare, bănuit de comiterea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

“În fapt, la data de 6 mai, tânărul, în timp ce conducea un autoturism pe strada Independenţei, din comuna Galicea Mare, a pierdut controlul direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu un stâlp.În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentraţie de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i prelevate două mostre biologice. În urma analizei de sânge efectuate la Institutul de Medicină Legală, din municipiul Craiova, s-a stabilit faptul că acesta avea o alcoolemie de 2,74 g/l alcool pur în sânge la prima probă, respectiv 2,5 g/l alcool pur în sânge la a doua probă”, a transmis IPJ Dolj.

Sursa citată a menţionat că tânărul nu are permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul condus are autorizaţia de circulaţie provizorie expirată din data de 4 octombrie 2018.

Tânărul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Băileşti în vederea luării unei măsuri preventive.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.