O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă, luni, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Poliţiştii au fost anunţaţi, luni, de un bărbat din Băileşti, că mama sa, în vârstă de 77 de ani, a plecat de acasă, duminică seara, şi nu s-a mai întors.
 
Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au anunţat, luni seară, că în urma căutărilor femeii de 77 de ani din Băileşti, aceasta a fost găsită într-o fântână abandonată. La operaţiunea de căutare, în sprijinul poliţiştilor au venit şi jandarmi, pompieri, poliţişti locali şi voluntari. 
 
”De urgenţă, s-a procedat la scoaterea femeii din fântână, din nefericire aceasta fiind decedată. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, au afirmat reprezentanţii IPJ Dolj.
 
Anchetatorii au dispus realizarea necropsiei pentru a stabili cu exactitate cauza decesului. 
 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.