Doi bărbaţi au încercat să evite controlul de frontieră, la intrarea în ţară prin PTF Siret, judeţul Suceava, deoarece nu puteau dovedi că sunt şoferi de rezervă ai unor camioane, fapt ce ar fi dus la izolarea acestora la domiciliu. Ei au fost observaţi când încercau să treacă graniţa pe jos, ascunzându-se printre camioane.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Poliţiei de Frontieră, luni seară, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, judeţul Suceava, pe sensul de intrare în ţară, pe una din arterele de control pentru automarfare, poliţiştii de frontieră au observat doi bărbaţi care se deplasau pe jos, printre mijloacele de transport marfă.

Înainte de a ajunge la toneta de control, ei s-au ascuns după camioanele care se aflau în aşteptarea efectuării formalităţilor de frontieră, încercând astfel să se sustragă controlului de frontieră.

Poliţiştii de frontieră i-au oprit pe cei doi, iar în urma verificărilor au stabilit că bărbaţii au dublă cetăţenie, română şi ucraineană, unul având 25 de ani şi fiind din judeţul Botoşani, iar celălalt, de 32 de ani, din judeţul Suceava.

La cercetări, ei au declarat că au coborât din două camioane şi au încercat să evite controlul de frontieră deoarece au statutul de "al doilea şofer" şi nu aveau documentele necesare pentru a dovedi acest lucru.

Bărbaţii au fost preluaţi de reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică din punctul de frontieră, care au dispus măsura izolării acestora la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile.

Totodată, cei doi sunt cercetaţi acum pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând în continuare a fi desfăşurate cercetări sub directa supraveghere a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.