Poliţiştii şi procurorii din Bucureşti instrumentează două dosare de tentativă de omor, doi bărbaţi fiind reţinuţi. În primul dosar, un bărbat de 43 de ani a înjunghiat, pe o stradă din Sectorul 4, o persoană fără adăpost, iar în cel de-al doilea dosar, un bărbat de 44 de ani a dat foc unei locuinţe improvizate în care stătea un adolescent de 17 ani, fiul fostei sale concubine.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi al Poliţiei Capitalei, în seara de 12 martie, în jurul orei 21.00, Secţia 16 poliţie a fost sesizată că pe un bulevard de pe raza Sectorului 4, un bărbat a fost victima unei agresiuni.

”La faţa locului sau deplasat echipaje de poliţie şi un echipaj de prim ajutor care identificat un bărbat de 47 de ani care prezenta o plagă înjunghiată. Bărbatul a fost preluat şi transportat la spital unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale. Din probele administrate în cauză, a rezultat că pe fondul unui conflict existent persoana vătămată a fost lovită cu pumnii, dar şi cu un obiect ascuţit după care agresorul a fugit”, se arată n comunicat.

Autorul a fost identificat şi ulterior depistat, fiind dus la audieri.

”În baza probatoriului administrat, procurorul a dispus reţinerea bărbatului de 43 de ani, urmând ca vineri să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru tentativă de omor”, au mai transmis procurorii.

Totodată, procurorii au anunţat că, în ziua de 9 martie, în jurul orei 11:00, Secţia 19 Poliţie, a fost sesizată că un bărbat necunoscut a dat foc unei locuinţe improvizate, după care a fugit.

”Construcţia improvizată este lipită de un bloc de locuinţe şi era folosită drept dormitor de către un locatar al imobilului respectiv. Focul a fost stins de vecini până la intervenţia echipelor specializate”, au mai transmis autorităţile.

Acestea au explicat că, la faţa locului, au fost identificaţi doi tineri, de 17 şi 18 ani, unul dintre ei afirmând că incendiul a fost provocat de fostul concubin al mamei sale, afirmaţie susţinută şi de celălalt tânăr.â

”De altfel, minorul de 17 ani este cel care folosea în mod constant construcţia improvizată lipită de peretele garsonierei în care locuieşte mama sa”, au mai transmis anchetatorii.

Aceştia au expicat că suspectul este un bărbat de 44 de ani acesta fiind reţinut şi urmează să fie prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă pentru tentativă de omor.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.