Trei persoane au fost grav rănite, sâmbătă, după ce maşina în care se aflau s-a ciocnit cu o cisternă pe DN 72, în judeţul Dâmboviţa. Traficul rutier în localitatea Mija este complet blocat.
Poliţiştii din Dâmboviţa au anunţat că un accident rutier s-a produs, sâmbătă, pe DN 72, în localitatea Mija, fiind implicate un autoturism şi o cisternă.
În urma impactului frontal, trei persoane au fost grav rănite, fiind transportate la spital.
”S-a stabilit ca şi cauză neadaptarea vitezei la condiţiile de drum de către conducătorul autoturismului”, au mai transmis poliţiştii.
Circulaţia rutieră este blocată pe ambele sesuri de mers.




























