Un vagon al unui tren încărcat cu combustibil a deraiat în noaptea de sâmbătă spre duminică în municipiul Constanţa, în urma evenimentului neînregistrându-se scurgeri din conţinutul vagonului şi nici persoane rănite.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, în noaptea de sâmbătă spre duminică, poliţiştii Secţiei Regionale Poliţie Transporturi au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în zona Brătianu din municipiul Constanţa a deraiat un tren. 
“Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au stabilit faptul că, la kilometrul 1-150m al liniei CF 818 (linia de legătură între staţiile CF Palas şi Constanţa mărfuri), un vagon aflat în compunerea unui tren de marfă, format din 37 de vagoane cisternă încărcate cu combustibil a deraiat şi a parcurs aproximativ 400 de metri, distrugând traversele. În urma evenimentelor nu au rezultat scurgeri din conţinutul vagonului şi nici victime”, au precizat reprezentanţii IPJ Constanţa. 
De asemenea, oamenii legii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere sau semnalizare falsă. 
Poliţiştii i-au sesizat pe reprezentanţii Autorităţii de Siguranţă Feroviară Română, pentru luarea măsurilor în consecinţă
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.