Un poliţist în vârstă de 22 de ani s-a împuşcat în sediul postului de poliţie, cu arma din dotare, în bărbie, după care a sunat la 112 şi a anunţat incindentul. Tânărul a fost dus la spital şi este stabil şi conştient.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, vineri seara, a avut loc un incident în urma căruia un agent de poliţie, de 22 de ani, din cadrul Serviciul Transporturi Feroviare/TransporturiNavale Medgidia (SRPT) a suferit o rană prin împuşcare. 
Astfel, poliţistul se afla singur în sediul postului de poliţie, iar la un moment dat s-a împuşcat cu pistolul în bărbie. El a reuşit să sune la 112, iar un echipaj de ambulanţă a sosit la faţa locului pentru a-i acorda îngrijiri medicale. Agentul de poliţie a fost transportat la spital, el fiind conştient şi stabil. 
IPJ Constanţa a precizat că ultima testare psihologică a agentului a avut loc înainte de terminarea şcolii, în anul 2019. 
Poliţiştii fac cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.