Un băiat în vârstă de 15 ani a fost grav rănit în noaptea de miercuri spre joi, după ce s-a electrocutat de la liniile de înaltă tensiune de pe calea ferată, în municipiul Constanţa. El a suferit arsuri pe 60 la sută din suprafaţa corpului, fiind dus la spital.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, în noaptea de miercuri spre joi, în dreptul străzii Zefirului din municipiul Constanţa, în apropiere de Poarta 6 a Portului Constanţa, pe calea ferată, a fost găsit un copil de 15 ani.
Băiatul fusese electrocutat de la liniile de înaltă tensiune de pe calea ferată.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
La faţa locului s-a deplasat un echipaj SMURD pentru a acorda primul ajutor victimei, care era conştientă. Băiatul a suferit arsuri pe aproximativ 60 la sută din suprafaţa corpului. El a fost transportat la un spital din Bucureşti pentru îngrijiri medicale.
Poliţiştii au întocmit în acest caz un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă în rem

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.