Un bărbat care ar suferi de afecţiuni psihice şi care se comporta agresiv şi era agitat a fost încătuşat de poliţişti într-o benzinărie din municipiul Constanţa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a anunţat vineri, că poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie au fost sesizaţi, joi seară, de un bărbat, cu privire la faptul că fratele său, care ar suferi de afecţiuni psihice şi nu şi-ar fi urmat tratamentul prescris, ar fi urcat într-un mijloc de transport în comun şi ar fi ameninţat că se sinucide. 
“Patrula mixtă, formată din poliţist şi jandarm, l-a identificat pe bărbat într-o benzinărie din municipiul Constanţa. Deoarece era agitat, necooperant, manifesta agresivitate sporită şi reprezenta un pericol atât pentru el, cât şi pentru cei din jur, s-a procedat la imobilizarea acestuia”, a precizat IPJ Constanţa.
Bărbatul a fost transportat apoi la Clinica de Psihiatrie.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.