Şase persoane au fost rănite vineri, într-un accident rutier petrecut în zona localităţii constănţene Mihail Kogălniceanu, în eveniment fiind implicate patru autoturisme.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, un bărbat în vârstă de 55 de ani conducea un autoturism pe DN 2A, pe a doua bandă, dinspre orasul Ovidiu către Mihail Kogălniceanu. La un moment dat, şoferul a oprit cu intenţia de a face un viraj la stânga către aleea de acces a unei societăţi comerciale, peste marcajul dublu continuu, moment în care a fost lovit de un autoturism marca Mercedes, care circula în aceeaşi direcţie de mers.

În urma impactului, primul autovehicul a fost proiectat pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un alt autoturism care circula regulamentar,  iar autoturismul marca Mercedes fiind proiectat către dreapta, în  autoturismul marca Honda, care circula pe prima bandă.

În evenimentul rutier şase persoane au fost rănite.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.