Şapte persoane, cu vârste cuprinse între 25 şi 60 de ani, suspectate de contrabandă cu ţigări, au fost duse la audieri la Garda de Coastă, după ce, în urma unor percheziţii domiciliare, au fost descoperite ţigări de contrabandă, peste două kilograme de droguri, pistoale cu gaz şi cartuşe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conform unui comunicat al Gărzii de Coastă, la sfârşitul lunii noiembrie, în urma activităţilor informativ-operative desfăşurate de poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, s-a stabilit că mai multe persoane din judeţul Constanţa au ca principală preocupare contrabanda cu ţigări.

Joi, poliţiştii de frontieră, sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, au pus în aplicare trei mandate de percheziţie domiciliară emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa - Secţia Penală, la mai multe imobile din judeţul Constanţa, în vederea identificării unor cantităţi de ţigarete provenite din contrabandă.

"Astfel, în urma efectuării percheziţiilor domiciliare, au fost identificate şi ridicate în vederea confiscării următoarele bunuri şi valori: 3.106 pachete cu ţigări de contrabandă, în valoare estimată de 31.060 lei, aproximativ 2.200 grame substanţe susceptibile a fi cannabis, marijuana şi alţi precursori vegetali, a fost indisponibilizat un autoturism, evaluat la 10.000 lei, două pistoale cu gaz, 11 cartuşe cu gaz, articole electronice şi diferite sume de bani", se arată în comunicatul Gărzii de Coastă.

De asemenea, au fost duse la sediul Gărzii de Coastă şapte persoane, cu vârste cuprinse între 25 şi 60 de ani, domiciliate în judeţul Constanţa, în vederea continuării cercetărilor.

În prezent, ancheta este în curs de desfăşurare sub coordonarea procurorului de caz, poliţiştii de frontieră făcând cercetări sub aspectul săvârşirii infractiunii de contrabandă. Cu privire la substanţele vegetale descoperite competenţa va fi declinată conform prevederilor legale către D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Constanţa, iar cu privire la armele şi muniţia descoperită se va extinde urmărirea penală în urma expertizării acestora.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.