Şapte percheziţii au fost făcute de poliţiştii din Constanţa într-un dosar de înşelăciune în care mai multe persoane sunt suspectate că au livrat beton de o calitate inferioară, fără a preciza acest lucru. Prejudiciul în acest caz se ridică la două milioane de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa au anunţat că poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Constanţa, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, au făcut şapte percheziţii, la domiciliile a patru persoane fizice şi la sediile a două persoane juridice. 
 
Acestea sunt cercetate pentru proiectarea, verificarea, expertizarea, realizarea unei construcţii ori executarea de modificări ale acesteia fără respectarea reglementărilor tehnice privind stabilitatea şi rezistenţa, dacă în acest fel este pusă în pericol viaţa sau integritatea corporală a uneia sau mai multor persoane, înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
 
“În urma probatoriului administrat, a reieşit că cele patru persoane, care ar face parte din conducerea unei societăţi comerciale, ar fi comercializat şi livrat, unei alte societăţi comerciale, beton fabricat în staţia de betoane proprie de o calitate inferioară, prezentând împrejurarea nereală că produsul este de o calitate superioară. În vederea inducerii în eroare a persoanei vătămate, ar fi întocmit documente însoţitoare false, respectiv facturi fiscale, avize de însoţire a mărfii, declaraţii de conformitate”, au precizat poliţiştii.
 
În urma cercetărilor, a reieşit că persoanele din conducerea firmei ar fi comercializat şi livrat unui alt agent economic beton fabricat în staţia de betoane proprie de o calitate inferioară.
 
“La rândul său, administratorul acestui agent economic ar fi comercializat şi livrat produsul respectiv unei persoane fizice, în baza unor documente falsificate, prezentând împrejurarea nereală că produsul este de o calitate superioară”, a menţionat sursa citată. 
 
În urma percheziţiilor, au fost ridicate înscrisuri cu valoare probatorie, cinci telefoane mobile, două laptopuri şi o unitate de calculator.
 
Prejudiciul în cauză este de 2.000.000 de lei.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.