Preoţii bisericii distruse de incendiu din municipiul Constanţa au anunţat că parohia va suporta costurile pentru reparaţiile celor 11 apartamente care au fost afectate de flăcări.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
“Preoţii parohiei au comunicat Arhiepiscopiei Tomisului că parohia Sf. Ecaterina se va implica în recuperarea prejudiciului, cât şi în reparaţiile necesare apartamentelor afectate de incendiu”, a anunţat Arhiepiscopia Tomisului.
Sursa citată a menţionat că preoţii acestei parohii vor oficia în perioada următoare slujbele religioase la paraclisul parohiei "Sf. Împăraţi" din cartierul Km 4-5. 
 
Pompierii au fost solicitaţi să intervină, duminică, după izbucnirea unui incendiu la biserica din cartierul Tomis Plus din municipiul Constanţa.
Patruzeci de persoane au fost evacuate din biserică de Gruparea Mobilă de Jandarmi, 11 persoane din blocul aflat în apropiere au ieşit singure din imobil, iar patru au fost evacuate de pompieri.
De asemenea, două persoane au suferit atac de panică, iar o femeie în vârstă de 45 de ani a fost diagnosticată cu arsuri de gradul 1 la antebraţ, fiind transportată la Spitalul Judeţean Constanţa.
ISU Dobrogea a transmis că 11 apartamente din blocul de lângă biserică au fost afectate de incendiu. Astfel, patru apartamente au fost afectate de incendiu şi de fum, iar şapte apartamente, numai de fum. De asemenea, latura dinspre biserică a faţadei blocului a fost afectată de flăcări.
Totodată, construcţia de lemn respectivă, pe o suprafaţă de 500 de metri pătraţi, a ars complet.
Incendiul a fost cauzat de un scurtcircuit electric.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.