Mai multe percheziţii au fost avut loc, luni, la persoane care au primit bani să cumpere maşini din străinătate, iar apoi nu le-au mai livrat clienţilor. Poliţiştii afirmă că prejudiciul în acest caz se ridică la 600.000 de lei, iar o persoană fără adăpost a fost folosită în acest caz, fiind trecută administrator la una dintre firmele implicate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţean Constanţa au transmis, printr-un comunicat de presă, că poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale Constanţa au făcut, luni, şase percheziţii domiciliare la locuinţele a trei persoane şi la două societăţi comerciale, din judeţul Constanţa şi municipiul Bucureşti. Două dintre cele trei persoane sunt cercetate pentru înşelăciune.
 
“Astfel, din cercetările efectuate în dosar a reieşit că, în cursul anului 2023, acestea ar fi indus în eroare trei persoane, de la care ar fi primit diferite sume de bani, în vederea achiziţionării unor autoturisme din străinătate, care ulterior nu le-ar mai fi fost livrate. Prejudiciul este de aproximativ 599.000 de lei”, au anunţat poliţiştii.
 
Ei au precizat că persoanele cercetate s-au folosit de o persoană fără adăpost, care ar fi deţinut, în documente, calitatea de administrator al uneia dintre societăţile comerciale.
 
În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, înscrisuri cu valoare probatorie, un laptop, trei telefoane mobile, 700 de euro, mai multe carduri bancare şi au fost indisponibilizate două autoturisme.
 
Cele trei persoane au fost duse la sediul IPJ Constanţa, pentru audiere.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.