Patru persoane au fost rănite, miercuri seara, într-un accident rutier produs la Constanţa, în care a fost implicată o ambulanţă a Serviciului Judeţean care avea în funcţiune semnalele acustice şi luminoase. Ambulanţa, în care nu se afla niciun pacient, a fost lovită de un autoturism când a traversat o intersecţie pe culoarea roşie a semaforului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, pompierii au fost solicitaţi să intervină, miercuri seara, la un accident rutier în care au fost implicate o ambulanţă a Serviciului Judeţean şi un autoturism, evenimentul având loc în municipiul Constanţa, la intersecţia străzii Cumpenei cu bulevardul Aurel Vlaicu.
 
La faţa locului s-au deplasat o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, trei echipaje SMURD şi unul al Serviciului Judeţean de Ambulanţă. 
 
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au transmis că, în urma primelor cercetări, poliţiştii au stabilit că ambulanţa a pătruns în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului, având în funcţiune semnalele acustice si luminoase, în timp ce celălalt şofer nu i-ar fi acordat prioritate de trecere.
 
Poliţiştii mai spun că ambulanţa se întoarcea de la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa din cartierul Palazu Mare, acolo unde transportase un bolnav psihic din localitatea Techirghiol. În ambulanţă se afla şi un poliţist local din Techirghiol care însoţise persoana bolnavă la unitatea medicală. 
 
În accident au fost răniţi asistenta medicală, ambulanţierul, poliţistul local şi şoferul autoturismului. Cele patru victime erau conştiente, stabile şi au fost duse la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru îngrijiri medicale.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.