Opt persoane sunt cercetate de poliţiştii constănţeni, după ce au provocat scandal la un botez organizat în luna august, în Mamaia, iar în urma conflictului patru persoane au ajuns la spital.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a anunţat, miercuri, printr-un comunicat de presă, că în urma cercetărilor într-un dosar care vizează săvârşirea infracţiunilor de încăierare, tulburarea ordinii şi liniştii publice, vătămare corporală, distrugere şi portul sau folosirea, fără drept, de obiecte periculoase, poliţişti din cadrul Poliţiei staţiunii Mamaia au identificat opt bărbaţi, bănuiţi de comiterea faptelor. 
 
“Din cercetări a reieşit faptul că, în noaptea de 25/26 august, în timp ce se aflau la o petrecere privată (botez) desfăşurată la un restaurant din staţiunea Mamaia, pe fondul unui conflict spontan şi a consumului de băuturi alcoolice, cei în cauză s-au agresat fizic reciproc. Patru dintre persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportate la spital”, a anunţat IPJ Constanţa. 
 
Sursa citată a precizat că poliţişti din cadrul Poliţiei staţiunii Mamaia, cu sprijinul poliţiştilor Poliţiei municipiului Constanţa, Poliţiei oraşului Năvodari, Poliţiei oraşului Ovidiu, luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi jandarmi ai Grupării de Jandarmi Mobilă Tomis Constanţa au pus în aplicare şapte mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Constanţa şi oraşele Ovidiu şi Năvodari, la locuinţele persoanelor bănuite de comiterea infracţiunilor.
 
Opt persoane au fost reţinute în acest caz. Una dintre acestea va fi prezentată instanţei cu propunere de arestare preventivă, iar celelalte şapte sunt anchetate sub control judiciar.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.