Constanţa: O fetiţă în vârstă de şase ani a murit după ce rulota în care se afla a luat foc. FOTO

Constanţa: O fetiţă în vârstă de şase ani a murit după ce rulota în care se afla a luat foc. FOTO
FOTO - ISU Dobrogea

O fetiţă în vârstă de şase ani a murit, duminică seară, într-un incendiu izbucnit la o rulotă, în municipiul Constanţa, iar părinţii ei şi încă un copil au fost răniţi, fiind transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea, pompierii au fost solicitaţi să intervină, duminică seară, la un incendiu izbucnit pe bulevardul Mamaia, în zona Pescărie, la o rulotă în care se afla un copil.

FOTO - Facebook Info Trafic Jud. Constanta
FOTO - Facebook Info Trafic Jud. Constanta

La faţa locului s-au deplasat o autospecială de stingere, descarcerarea şi trei ambulanţe.

În urma incendiului, o fetiţă de aproximativ şase ani, aflată în interiorul rulotei, a murit, fiind găsită carbonizată.

De asemenea, părinţii fetei şi celălalt copil al lor, un băiat în vârstă de 7 ani, au fost transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Constanţa, la spital au ajuns o femeie cu arsuri pe aproximativ 20 la sută din suprafaţa corpului, un bărbat cu arsuri de gradul II şi III pe 40 la sută din corp, ambele persoane fiind conştiente, dar şi un copil care a fost transportat la unitatea medicală pentru supraveghere, neavând arsuri.

Focul a fost stins de pompieri în scurt timp, dar deocamdată nu este cunoscută cauza izbucnirii incendiului.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră