O femeie în vârstă de 22 de ani a fost arestată preventiv pentru trafic de droguri, după ce fusese prinsă de către poliţişti în timp ce încerca să vândă 30 de comprimante de ecstasy. La locuinţa acesteia oamenii legii au descoperit alte 239 de comprimate, drogurile respective fiind aduse din Olanda.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat al IPJ Constanţa, pe data de 4 iunie, poliţiştii din Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa şi cei ai Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române, sub coordonarea DIICOT – Serviciul Teritorial Constanţa, au acţionat, în municipiul Medgidia, pentru prinderea în flagrant a unei persoane bănuite că intenţionează să pună în vânzare droguri de mare risc, aduse din Olanda.

Astfel, poliţiştii au reţinut o femeie de 22 de ani, din Medgidia, în timp ce încerca să vîndă 30 comprimate de ecstasy.

Ulterior, în urma percheziţiei efectuate la domiciliul acesteia, au mai fost ridicate 239 de comprimate de ecstasy.

Femeia a fost reţinută de către procurorii DIICOT pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, iar în 5 iunie a fost prezentată Tribunalului Constanţa, care a decis arestarea sa preventivă pe o durată de 30 de zile.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.