Doi turişti au fost răniţi în noaptea de sâmbătă spre duminică în Năvodari, în timp ce traversau strada pe trecerea de pietoni. Şoferul vehiculului care i-a lovit a părăsit locul accidentului, el fiind identificat de poliţişti după câteva ore, când s-a stabilit că acesta consumase băuturi alcoolice.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 3.00, un bărbat în vârstă de 31 de ani, a condus un autoturism pe DC 86, în localitatea Năvodari, dinspre Constanţa către Navodari.
Ajungând la marcajul pietonal din dreptul campingului Soleil, el a accidentat uşor doi tineri, de 20 de ani, respectiv 18 ani, care traversau pe trecerea de pietoni, din stânga conducătorului auto.
După producerea accidentului rutier şoferul a părăsit locul faptei, fiind identificat în jurul orei 07.30.
Poliţiştii rutieri au stabilit că bărbatul se afla sub influenta băuturilor alcoolice - 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acestuia i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Tânărul rănit, de 20 de ani, este Olanda, iar fata de 18 ani are dublă cetăţenie, ambii fiind turişti.
Şoferul este cercetat pentru conducere sub influenţa alcoolului, vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.