Un copil în vârstă de opt luni a murit sâmbătă dimineaţa în urma unui incendiu care a cuprins casa în care locuia, el neputând fi scos din cauza flăcărilor foarte mari.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, pompierii au fost solicitaţi să intervină sâmbătă dimineaţă la un incendiu izbucnit la o casă din localitatea Cogealac.
La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD tip B. În momentul în care echipele de intervenţie au ajuns în zonă, incendiul se manifesta violent, cu flacără, la două camere ale locuinţei.
Un copil de opt luni, aflat în locuinţă, nu a mai putut fi scos, el murind în incendiu.
Pompierii au reuşit stingerea focului după aproximativ o jumătate de oră, dar se află la locuinţă pentru supravegherea zonei.  Cele două camere unde s-a manifestat focul şi bunurile din interior au fost distruse. 
Pompierii au stabilit că focul a fost provocat cel mai probabil de un sistem de încălzire amplasat necorespunzător faţă de materiale combustibile.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.