Bărbatul care şi-a dat foc, marţi dimineaţă, suferind arsuri pe aproape toată suprafaţa corpului a murit după câteva ore la spital, fiind internat în secţia de Terapie Intensivă. El a recurs la acel gest după ce se certase cu iubita sa şi consumase băuturilor alcoolice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, bărbatul adus în stare gravă la unitatea medicală după ce şi-a dat foc a murit marţi după-amiază.  

Marţi dimineaţă, poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale Topraisar au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat de 31 de ani, din localitatea Lanurile, şi-a turnat benzină pe el, iar apoi şi-a dat foc.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj al Serviciului de Ambulanţă, care l-a transportat pe bărbat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

După primele cercetări, anchetatorii au stabilit că bărbatul s-a certat cu iubita sa, pe fondul geloziei, el consumase şi băuturi alcoolice, iar în jurul orei 5 a ieşit în curte, s-a stropit cu benzină, dându-şi foc, autorităţile fiind sesizate de către femeie.

Bărbatul a fost adus în stare foarte gravă la spital, fiind diagnosticat cu arsuri de gradele 3 şi 4 pe 95 la sută din suprafaţa corpului şi internat în secţia de Terapie Intensivă.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.