Un bărbat în vârstă de 28 de ani a fost reţinut miercuri, pentru 24 de ore, de către poliţiştii constănţeni, după ce a furat peste 12.000 de lei din librăria Cărtureşti, aflată într-un centrul comercial din municipiul Constanţa, banii reprezentând încasările din ziua respectivă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie Constanţa au identificat un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din municipiul Constanţa, bănuit de comiterea infracţiunii de furt calificat.

Oamenii legii au stabilit că la data de 23 mai, în jurul orei 21.55, bărbatul ar fi sustras, din incinta unei societăţi comerciale cu sediul într-un centru comercial din municipiu, un sac textil, care conţinea suma de 12.300 de lei, reprezentând încasările din ziua respectivă.

“Pentru probarea activităţii infracţionale a bărbatului în cauză, poliţiştii Secţiei 1, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale au efectuat două percheziţii domiciliare în municipiul Constanţa”, au precizat reprezentaţii IPJ Constanţa.

Bărbatul a fost reţinut miercuri, pentru 24 de ore, fiind dus în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa. El va fi prezentat joi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Societatea de unde bărbatul a furat banii respectivi este librăria Cărtureşti din City Park Mall.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.