Un bărbat în vârstă de 38 de ani din judeţul Constanţa a fost arestat preventiv după ce a şantajat mai multe minore că va publica pe reţele de socializare fotografii şi filmuleţe compromiţătoare cu acestea, materialele respective fiindu-i trimise de fetele respective.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit unui comunicat al Poliţiei Judeţene Constanţa, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa - Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice şi procurorii D.I.I.C.O.T. Constanţa au pus în aplicare, luni, un mandat de percheziţie domiciliară, în municipiul Medgidia, într-un dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunilor de pornografie infantilă şi şantaj. 
 
"Din cercetări au rezultat indicii că un bărbat, de 38 de ani, ar fi determinat mai multe minore să îi trimită, prin intermediul reţelelor de socializare, imagini foto şi video compromiţătoare cu acestea. Ulterior, bărbatul le-ar fi ameninţat că va posta fotografiile pe reţelele de socializare, determinându-le să îi trimită în continuare astfel de materiale. În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au ridicat mai multe dispozitive de stocare a datelor informatice, fiind identificate şi materiale pornografice cu minori”, se arată în comunicatul IPJ Constanţa. 
 
Bărbatul de 38 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, ulterior fiind arestat preventiv.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.